Povestea mea

A început într-o zi când...

Cine sunt?


Sunt Raluca. Am fost elevul premiant, absolventă de Litere și am urmat un masterat în filologie. De ani întregi sunt cadru didactic, creator de programe educaționale, formator, co-fondatoarea Bliss IQ și omul care mereu „poate”, „reușește”, „duce”. Am învățat mult, am lucrat, am creat fără oprire, chiar și în ultimele zile de sarcină, chiar și după nașterea băiețelului meu, Noah. Mi-am dat tot timpul, toată energia și tot sufletul… altora - și nu îmi pare rău nicio clipă. Copiilor. Părinților. Oamenilor. Proiectelor. Lumii.


Până într-o zi în care ceva s-a oprit.
La propriu.
Mașina mea s-a oprit în mijlocul drumului, în timp ce eu vorbeam despre cât de mult am fugit în ultimii ani.

A fost un moment care mi-a dat de gândit cât timp așteptam platforma și m-am întrebat:
„Oare nu cumva corpul meu îmi arată ceea ce sufletul meu tot strigă?
Că am nevoie de un moment. De un respiro. De mine.”

A soft, cinematic scene showing the elegant silhouette of a white-skinned woman enjoying a quiet, intimate moment by candlelight. Her face is not visible — only a graceful outline illuminated by the warm glow of a single candle placed in a simple, transparent glass container with no label. The room is dim, bathed in warm amber tones, evoking calm, self-connection, and emotional meaning. Soft bokeh lights in the background, gentle shadows, feminine energy, slow-living atmosphere. Style: poetic minimalism, sh

De ce lumânări?

Acolo a început Blissence.
Nu ca un business. Nu ca un produs.
Ci ca o promisiune:
– că voi învăța să mă opresc.
– că îmi voi asculta corpul și mintea.
– că voi crea momente, nu obiecte.

Așa au apărut lumânările Blissence — lumânări cu sens, cu poveste, cu experință.
Nu sunt doar parfumuri frumoase. Nu sunt doar decorațiuni.

Vezi colecțiile noastre
A soft, cinematic scene showing the elegant silhouette of a white-skinned woman enjoying a quiet, intimate moment by candlelight. Her face is not visible — only a graceful outline illuminated by the warm glow of a single candle placed in a simple, transparent glass container with no label. The room is dim, bathed in warm amber tones, evoking calm, self-connection, and emotional meaning. Soft bokeh lights in the background, gentle shadows, feminine energy, slow-living atmosphere. Style: poetic minimalism, sh

De ce blissence?

Fiecare lumânare are un QR secret în care găsești o meditație, o poveste sau un mesaj terapeutic.
Un ghid blând, creat cu grijă și știință emoțională, care te conduce înapoi spre tine.

Pentru că nu flacăra e importantă. Ci flacăra pe care o aprinde în tine.

Blissence există pentru că:
– oamenii trăiesc pe fugă;
– mamele uită de ele;
– adulții au devenit rezervoare goale care tot dau;
– și toți, absolut toți, avem nevoie de o pauză cu sens, nu de un obiect în plus.

Blissence este despre acele câteva minute în care nu mai aparții lumii.
Aparții ție.

Despre momente mici, făcute intenționat mari.
Despre recunoștință.
Despre a te întoarce acasă – în tine.

Vezi colecțiile noastre

EL, EI, NOI

❤️ Oamenii mei

În centrul poveștii Blissence sunt ei doi:

Eugen și Noah.

Eugen este partenerul meu de viață și partenerul meu în proiectul Bliss IQ — locul unde, împreună, ducem în școli ideea de echilibru emoțional și starea de bine, atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice.

Ne-am întâlnit întâmplător pe o stradă cu nume simbolic: Calea Victoriei.

Ne-am îndrăgostit repede, intens, frumos și imperfect — exact ca viața. Apoi a apărut Noah, băiețelul nostru, lumina noastră mică și profesorul nostru cel mare.

Lumânarea pentru cuplu

Suntem doar noi trei, singuri într-un București mare.
Fără bunici aproape, fără ajutor permanent, fără rețete pregătite dinainte.
Dar cu multă responsabilitate, comunicare și un tip de iubire care crește în ritmul nostru, nu în ritmul lumii.

Nu avem o poveste „perfectă”.
Avem una reală — cu bune, cu grele, cu discuții la lumina lumânării atunci când viața ne încarcă, dar și cu momente în care ne „reparăm” unul pe celălalt, cu visuri mari și drumuri făcute împreună.

Ei sunt oamenii mei.
Pentru ei și pentru mine învăț echilibrul.
Pentru ei m-am oprit din fuga zilnică și am început să respir.
Iar Blissence este modul meu de a transforma această conștientizare într-un dar și pentru alții.

eu, tu

O versiune mai bună

Blissence a luat naștere și din dorința mea de a fi o mamă și o parteneră mai prezentă, mai echilibrată, mai așezată în mine însămi.

Este un proiect realizat din energie feminină în care Eugen mă susține din energie masculină, iar eu simt că prin Blissence întorc lumina și în cuplul nostru.

Lumânarea pentru cuplu am creat-o, înainte de toate, pentru noi doi — ca un memento că apropierea nu vine din perfect, ci din sincer, din timp oferit, din vulnerabilitate și din momentele acelea mici în care alegem să fim acolo, unul pentru celălalt.

Lumânarea Couple Glow